Relaţia dintre raţiune şi credinţă

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii române, raţiunea este facultatea omului de a cunoaşte, de a gândi logic, de a înţelege şi de a sesiza sensul şi legăturile fenomenelor.

   Tot după acelaşi Dicţionar, credinţa este faptul de a crede adevărul unui lucru. Observaţi că acest dicţionar explică credinţa printr-o tautologie: „credinţa este faptul de a crede”.  Să nu-i judecăm prea sever pe autorii acestui dicţionar: credinţa este un proces care se petrece în interiorul gândirii noastre, care este dificil de definit în câteva cuvinte. Dar chiar dacă nu este uşor de definit, fenomenul credinţei poate fi analizat şi poate fi înţeles.

   Credinţa începe ca o relaţie interumană: părinţii îi spun copilului tot felul de lucruri, iar copilul îi crede, adică el ia comunicările lor ca fiind adevărate. Copilul îi crede pe părinţii lui. El crede că toate comunicările lor corespund realităţii. A crede înseamnă a considera că există o concordanţă între comunicare şi realitatea comunicată. Cele două corespund.

   Vine vremea, însă, când copilul descoperă că unele dintre comunicările pe care i le fac părinţii nu corespund realităţii, ele nu sunt adevărate, ci sunt mincinoase. Copilul face cunoştinţă cu adevărul şi cu minciuna.

   

După Domnul Vieţii

După Domnul vieţii vreau să merg cântând

Chiar pe căi spinoase, crucea Lui purtând,

E atât de bine lângă blândul Miel
Şi-i aşa de dulce viaţa lângă El.

Uniți-vă, creștini!

    Ajunge veacurile multe

    În care fost-am despărţiţi!

    Azi glasul lui Isus ne cheamă:

    Creștini, de ce nu vă uniți? 

    Prea mult în uri și vrăjmășie

    În cete fost-am despărțiți

    Să ne trezim: E ceasul ultim!

    Să ne iubim, să fim uniți!

    

Examinează-ţi credinţa

Credinţa este inima creştinismului nostru. Îţi voi da un mic test care să te ajute să îţi examinezi credinţa. Cred că bisericile sunt pline de oameni care au un fel de credinţă care nu îi mântuieşte. Iacov o numeşte „credinţă moartă”. 2Corinteni 13:5 spune: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă.” Vrei cu adevărat să fii sigur de credinţa ta? Vrei să fii sigur că e reală? Te întrebi, privindu-te, dacă eşti cu adevărat creştin? Te întrebi dacă ţi-ai însuşit darul pe care îl dă Dumnezeu şi dacă ai crezut cu adevărat? Ce anume din viaţa ta te ajută să discerni dacă credinţa ta este reală? Care sunt semnele?

Împăcaţi-vă cu Dumnezeu

„Să mă împac cu Dumnezeu? Dar ce, m-am certat vreodata cu El, ca să fie nevoie să mă împac?” îşi zice cine citeşte aceste cuvinte şi se mira de ele ca de ceva ciudat. Află însă că aceste cuvinte nu sunt ale unui om oarecare, ci chiar ale Apostolului Pavel. Şi nu este lucru prea greu să ne încredinţăm că, în adevar, omul este vrăjmaş lui Dumnezeu şi are nevoie de împăcare.