Fiul lui Dumnezeu


Isus – Mântuitorul

și

Emanuel - Dumnezeu este cu noi


Cea mai profundă semnificație a nașterii Domnului isus este că prin El Dumnezeu a venit la noi: Dumnezeu Și-a luat trup omenesc și a locuit printre noi. Și mai profund: Dumnezeu  Și-a asumat umanitatea noastră pentru ca noi să putem primi ceva din Ființa Lui, adică să devenim fii ai Lui.

Ce este pocăința și de ce este necesară pentru mântuire?

Mulţi înţeleg termenul de pocăinţă ca fiind “întoarcere de la păcat”. Însă aceasta nu este definiţia biblică a pocăinţei. În Biblie cuvântul “pocăinţa” înseamnă “schimbarea minţii”. De asemenea, Biblia ne vorbeşte că pocăinţa autentică va avea ca rezultat schimbarea faptelor (Luca 3:8-14; Faptele Apostolilor 3:19). Faptele Apostolilor 26:20 declară: “Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.” Definiţia biblică completă a “pocăinţei” este schimbarea minţii care rezultă în schimbarea faptelor. 

Bucurându-te în încercări

„Si Duhul a intrat în ei și au înviat și au stat pe picioare.”- Ezechiel 37:10.
Speranța ta poate că a murit și visele tale sunt deja îngropate, dar Dumnezeu poate să sufle viață din nou peste ele. Ezechiel a stat într-o vale plină de oase uscate. Ce poate să fie mai rău?…Apoi, ceva fantastic s-a întâmplat, Dumnezeu i-a spus profetului: „Proorocește…. vorbește Duhului… Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morții aceștia, ca să trăiască. Am proorocit cum mi se poruncise și a intrat Duhul în ei și au înviat și au stat pe picioare”- Ezech.37:9,10.

DE CE MERGI LA BISERICA?


În încercarea de „a desluşi” prin „ceaţa” motivaţiilor care stau la baza argumentelor în virtutea cărora oamenii nu mai merg la biserică, am constatat că de multe ori vinovăţia este aruncată asupra păstorilor. Fără a nega faptul că, aşa cum spuneam, Dumnezeu împarte şi harul propovăduirii Cuvântului după voia Sa, şi constatând că principiul „mulţi chemaţi, puţini aleşi” s-a cam răsturnat în forma „puţini sunt aleşi, dar mulţi au impresia că sunt chemaţi” şi că astfel există prin biserici oameni care au ales să fie păstori ca pe o meserie oarecare, refuz să cred în continuare că acesta este un motiv suficient de întemeiat pentru refuzul frecventării bisericii.