Noi suntem aleşi de Dumnezeu în virtutea preştiinţei Sale. Înainte de întemeirea lumii, Dumnezeu a alcătuit un plan. Atunci când a alcătuit acest plan în Sine Însuşi (Efeseni 1), El a văzut toată istoria universului care urma să fie creat. A văzut tot viitorul omenirii şi, de acolo, ne-a cunoscut mai dinainte pe fiecare dintre noi. I-a cunoscut pe cei ce-L vor sluji, i-a văzut pe toți cei ce-L vor respinge, a știut de atunci ce va face fiecare dintre noi în fiecare moment al existenței noastre. Pentru Dumnezeu a fost posibil acest lucru. Însă, necesitatea de a reconcilia preştiinţa Divină, uneori greşit înțeleasă ca predestinare, cu libertatea de decizie umană care este un dar Divin, Însuşi Dumnezeu s-a integrat în dimensiunea noastră, parcurgând istoria la pas şi comunicând cu noi pe înţelesul nostru. Astfel, găsim pasaje în Cuvântul Domnului care ni-L prezintă pe Dumnezeu dezamăgit, surprins, nehotărât și chiar răzgândindu-se. Pe de altă parte, în alte pasaje biblice, Dumnezeu este în absolut control, privind un scenariu anticipat de El în cele mai mici detalii. În loc să intrăm în confuzie, vă propun să înțelegem unul dintre cele mai neglijate atribute Divine, căruia îi vom dedica un subcapitol.
AUTOLIMITAREA DIVINĂ
Autolimitarea Divină este capacitatea lui Dumnezeu de a se integra intr-o lume relativă, folosindu-și atributele în mod cuantificat. Adică, deși știe dinainte detaliile și deznodământul, ”trăiește” evenimentele ca și cum ar fi la fel de inedite ca pentru oricare dintre noi. Cu toate că știe și ce a făcut și unde este Adam, Dumnezeu îl caută și îl întreabă unde este. În ciuda faptului că știe foarte bine ce se întâmplă în Sodoma și Gomora, merge să vadă dacă este adevărat ce I s-a spus. Deși nu are niciun rost, deoarece Ninive oricum va fi nimicită într-un târziu, îi dă încă o șansă a pocăinței. Și exemplele pot continua. Toate acestea ne prezintă, aparent, un Dumnezeu limitat, ceea ce nu este o contradicție de termeni, deoarece Dumnezeu nu este limitat ci Se autolimitează! Noi ca oameni ar trebui să înțelegem foarte bine acest concept: în relațiile cu copiii noștri, mai întâi ”gângurim” și suntem de-a dreptul caraghioși coborându-ne la nivelul lor de pricepere, apoi, când îi disciplinăm, folosim măsuri de pedeapsă potrivite cu capacitatea lor de a îndura, după care, pe măsură ce cresc, ne limităm spiritul de autoritate pe care îl exercităm asupra lor. Toată Scriptura este o documentare amănunțită a exercitării acestui atribut al autolimitării lui Dumnezeu.
Autolimitarea prin caracter
Dumnezeu își impune limite împotriva răului. În El nu există nimic condamnabil. Este desăvârșit în neprihănire. Biblia spune că Dumnezeu ”nu poate să mintă”.
Autolimitarea prin creație
Pentru ca tot universul material să existe, Dumnezeu a trebuit să-i facă loc într-o picătură de timp și spațiu. S-a… dat puțin la o parte.
Autolimitarea prin comunicare
Pentru a se face înțeles de oameni, Dumnezeu a coborât la nivelul nostru de percepere și înțelegere. Ca un adult comunicând cu un nou-născut.
Autolimitarea prin întrupare
Pentru a trăi ca om, Dumnezeu Fiul a îmbrăcat un trup ca al nostru. Încorsetat în limitele fizice, a simțit setea, foamea, frigul, oboseala și, în cele din urmă, durerea și moartea.
Autolimitarea prin jertfă
Pentru a depune sacrificiul suprem în slujba mântuirii noastre, Domnul a permis oamenilor să-l prindă, să-l tortureze și să-l răstignească.
Autolimitarea prin moștenire
Acceptând să împartă posesiunile Sale în eternitate, Domnul ne va lua alături de Sine pentru a împărăți ca moștenitori.
Autolimitarea prin pedeapsă veșnică
Iadul este locul de pedepsire veșnică a diavolului împreună cu îngerii căzuți și oamenii care resping mântuirea. Este de asemenea un loc din care Dumnezeu Își retrage prezența pentru totdeauna.”
Niciun comentariu:
Comentariile noi nu sunt permise.