Doua imparatii in conflict

Să încercăm să privim tot ansamblul despre care ne vorbește Domnul Isus. El ne informează că Diavolul este ”stăpânitorul lumii acesteia” și ne vorbește despre ”împărăția lui” (Matei 12:26; Luca 11:18). Domnul Isus îl înfățișează pe Diavolul ca pe ”cel tare” care trebuie legat ca să i se jefuiască ”gospodăria” sau ”casa”. Când Domnul Isus scoate demonii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, este semn că a sosit aici ”Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 12:27-30). Demonii mai sunt numiți de Domnul Isus și ”îngerii” Diavolului (Matei 25:41, în expresia ”Diavolul și îngerii lui”).

Raspunsurile lui Dumnezeu La scuzele oamenilor

“Am incercat sa Il chem pe Dumnezeu, dar El nu mi-a raspuns.”

Isaia 59:1-2 “Nu, mana Domnului nu este prea scurta ca sa mantuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund Fata Lui si-L impiedica sa v-asculte.”

Rugaciunea din spatele tiparelor

Într-o zi, ucenicii i-au cerut lui Isus să-i învețe să se roage, așa cum era obiceiul în acea vreme, ca învățătorii să-și învețe ucenicii o formulă de rugăciune. Dar mă întreb eu, ucenicii lui Isus nu s-au rugat deloc până ce i-a învățat Cristos? Bineînțeles că s-au rugat, dar un tipar de rugăciune dat de învățătorul lor era mai mult decât un simplu tipar. Era o formulă “magică” prin care aveau acces la Dumnezeu, și sperau să primească aceeași atenție din partea lui Dumnezeu precum o primea și Fiul care i-a învățat cum să se roage.

Patru caracteristici ale inchinarii placute lui Dumnezeu

Dumnezeu nu doreste doar o parte a vietii nostre. El ne doreste in totalitate pentru el. El vrea toata puterea, tot sufletul, toata inima, toata mintea. Dumnezeu nu este interesat de o inima dedicata pe jumatate de o ascultare partiala sau resturi din timpul nostru si banii nostri. El cere dedicare totala nu doar parti neinsemnate din viata noastra.

Scumpul preţ al Crucii

Se povesteşte că după dezastruoasa înfrângere de la Waterloo, Napoleon s-a întâlnit cu unii dintre generalii săi de frunte ca să analizeze ce a fost greşit în strategia lor. În timpul discuţiilor, generalul de statură mică a arătat cu degetul Anglia pe harta colorată dinaintea lor şi a spus cu amărăciune: "Dacă n-ar fi fost acea pată roşie, aş fi acum stăpânul lumii." Şi Satana ar putea spune acum acelaşi lucru, dacă n-ar fi existat o cruce pe un deal în afara zidurilor vechiului Ierusalim. Nu Îî sunteţi recunoscător lui Dumnezeu pentru această pată roşie de la Golgota care a salvat această lume de sub stăpânirea celui mai mare duşman al nostru? 

8 lucruri care le tânjesc într-o Biserică

Mi-este teamă de noul val de religie care a venit. A început în Statele Unite şi acum se răspândeşte. Este un fel de ezoterism al sufletului şi al minţii însoţit de fenomene ciudate. Mi-e teamă de orice nu necesită de curăţie de inimă şi neprihănire a conduitei în viaţa din partea individului.
Tânjesc de asemenea ca, prin îndurările blânde ale lui Cristos, să existe printre noi urmatoarele lucruri:

1. O simplitate frumoasă. Întotdeauna sunt precaut faţă de artificialitate şi complexitatea religiei. Aş vrea să văd simplitate. Domnul nostru Isus a fost unul dintre cei mai simpli oameni care a trait vreodată. Pur şi simplu, nu-L puteai implica în nimic formal. El a spus ce avea de spus la fel de frumos şi de natural precum cântă o pasăre dimineaţa în copac. Aceasta este ceea ce aş vrea să văd restaurat în biserici. Opusul acesteia este artificialitatea si complexitatea.

2. O dragoste creştinească radiantă. Îmi doresc să văd o restaurare a dragostei creştineşti care să radieze în aşa fel încât să fie imposibil să găseşti pe cineva care să vorbească cu asprime sau fără milă despre cineva sau cuiva. Aceasta necesită multa chibzuinţa şi multa rugaciune necontenită. Diavolul ar intra în convulsii. Ar fi atât de supărat şi aşa de dezamagit că ar sta îmbufnat ani în şir în iadul creat chiar de el. În această ultimă perioadă de moarte a dispensaţiunii
creştine ar trebui să existe un grup de creştini care să aibă dragoste radiantă, nişte oameni atât de iubitori încât să nu-i poţi face să vorbească nedrept şi fără milă.

Comunicarea, “Ce spun eu” vs “Ce înţelegi tu”

“Știu că tu crezi că ai înțeles ceea ce crezi că am spus dar eu nu sunt sigur că tu realizezi că ceea ce ai auzit nu este și ceea ce am intenționat să spun.” 

President Richard M. Nixon

Ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni?

Cum să ne rugăm… în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”…

Rugăciunea Domnului Isus

Rugăciunea “Tatăl Nostru” – Gânduri bazate pe modelul lui Cristos din Matei 6

„Tatăl nostru care eşti în ceruri!” – Întotdeauna avem nevoie să recunoaştem în primul rând şi întâi de toate cui ne adresăm. El (Dumnezeu) este Tatăl nostru ceresc. Ne adresăm Lui cu respect precum ne adresăm cu respect tatălui nostru pământesc. El este singurul Dumnezeu adevărat care a creat toate lucrurile din Univers, inclusiv pe noi. El ne iubeşte şi avem nevoie să-I aratam dragostea noastră. 

“Sfinţească-se Numele Tau” – Trebuie să-L vedem pe El sfânt şi sfinţit; vrednic de laudă, onoare şi glorie!

O căsătorie durabilă

Când Dumnezeu a unit prin căsătorie pe primul bărbat cu prima femeie, nu a existat nici un indiciu că această unire avea să fie temporară. Adam şi Eva aveau să fie împreună pentru toată viaţa:” De aceea se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup”. (Geneza 2:24)

Hai să vorbim puţin despre Cer!

Când Domnul Isus Cristos vorbeşte despre Cer, El nu se referă ca la ceva îndepărtat, sau nesigur. Deşi de nevăzut deocamdată cu ochii noştri, pentru Fiul lui Dumnezeu, Cerul este un loc real, un loc unde sunt frumuseţi extraordinare. De acolo Mântuitorul lumii s-a pogărât la noi, unde S-a întors după ce a murit, a înviat şi s-a înălţat. Spune Scriptura, că Cerul este locul unde se află tronul Tatălui ceresc, este locul în care Dumnezeu şi sfinţii Săi îngeri îşi au reşedinţa, unde se manifestă în mod direct şi plenar prezenţa lui Dumnezeu.

Problema răului

Cu siguranţă problema răului este cel mai mare obstacol în calea credinţei în Dumnezeu. Cugetând la proporţiile şi profunzimea suferinţei în lume, fie că se datorează lipsei de umanitate a omului faţă de om sau calamităţilor naturale, trebuie să mărturisesc faptul că găsesc existenţa lui Dumnezeu greu de crezut. Fără îndoială, mulţi dintre voi aţi simţit acelaşi lucru. Poate că ar trebui să devenim cu toţii atei.

Dar aceasta este o măsură destul de drastică. Cum putem fi siguri că Dumnezeu nu există? Poate că există un motiv pentru care Dumnezeu îngăduie tot răul din lume. Poate cumva face parte din orânduiala naturală a vieţii pe care cu greu o putem desluşi, dacă se poate vorbi despre aşa ceva. Cum putem şti?

ULTIMA GENERAȚIE

Noi suntem aleşi de Dumnezeu în virtutea preştiinţei Sale. Înainte de întemeirea lumii, Dumnezeu a alcătuit un plan. Atunci când a alcătuit acest plan în Sine Însuşi (Efeseni 1), El a văzut toată istoria universului care urma să fie creat. A văzut tot viitorul omenirii şi, de acolo, ne-a cunoscut mai dinainte pe fiecare dintre noi. I-a cunoscut pe cei ce-L vor sluji, i-a văzut pe toți cei ce-L vor respinge, a știut de atunci ce va face fiecare dintre noi în fiecare moment al existenței noastre. Pentru Dumnezeu a fost posibil acest lucru. Însă, necesitatea de a reconcilia preştiinţa Divină, uneori greşit înțeleasă ca predestinare, cu libertatea de decizie umană care este un dar Divin, Însuşi Dumnezeu s-a integrat în dimensiunea noastră, parcurgând istoria la pas şi comunicând cu noi pe înţelesul nostru. Astfel, găsim pasaje în Cuvântul Domnului care ni-L prezintă pe Dumnezeu dezamăgit, surprins, nehotărât și chiar răzgândindu-se. Pe de altă parte, în alte pasaje biblice, Dumnezeu este în absolut control, privind un scenariu anticipat de El în cele mai mici detalii. În loc să intrăm în confuzie, vă propun să înțelegem unul dintre cele mai neglijate atribute Divine, căruia îi vom dedica un subcapitol.

Relaţia dintre raţiune şi credinţă

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii române, raţiunea este facultatea omului de a cunoaşte, de a gândi logic, de a înţelege şi de a sesiza sensul şi legăturile fenomenelor.

   Tot după acelaşi Dicţionar, credinţa este faptul de a crede adevărul unui lucru. Observaţi că acest dicţionar explică credinţa printr-o tautologie: „credinţa este faptul de a crede”.  Să nu-i judecăm prea sever pe autorii acestui dicţionar: credinţa este un proces care se petrece în interiorul gândirii noastre, care este dificil de definit în câteva cuvinte. Dar chiar dacă nu este uşor de definit, fenomenul credinţei poate fi analizat şi poate fi înţeles.

   Credinţa începe ca o relaţie interumană: părinţii îi spun copilului tot felul de lucruri, iar copilul îi crede, adică el ia comunicările lor ca fiind adevărate. Copilul îi crede pe părinţii lui. El crede că toate comunicările lor corespund realităţii. A crede înseamnă a considera că există o concordanţă între comunicare şi realitatea comunicată. Cele două corespund.

   Vine vremea, însă, când copilul descoperă că unele dintre comunicările pe care i le fac părinţii nu corespund realităţii, ele nu sunt adevărate, ci sunt mincinoase. Copilul face cunoştinţă cu adevărul şi cu minciuna.

   

După Domnul Vieţii

După Domnul vieţii vreau să merg cântând

Chiar pe căi spinoase, crucea Lui purtând,

E atât de bine lângă blândul Miel
Şi-i aşa de dulce viaţa lângă El.

Uniți-vă, creștini!

    Ajunge veacurile multe

    În care fost-am despărţiţi!

    Azi glasul lui Isus ne cheamă:

    Creștini, de ce nu vă uniți? 

    Prea mult în uri și vrăjmășie

    În cete fost-am despărțiți

    Să ne trezim: E ceasul ultim!

    Să ne iubim, să fim uniți!

    

Examinează-ţi credinţa

Credinţa este inima creştinismului nostru. Îţi voi da un mic test care să te ajute să îţi examinezi credinţa. Cred că bisericile sunt pline de oameni care au un fel de credinţă care nu îi mântuieşte. Iacov o numeşte „credinţă moartă”. 2Corinteni 13:5 spune: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă.” Vrei cu adevărat să fii sigur de credinţa ta? Vrei să fii sigur că e reală? Te întrebi, privindu-te, dacă eşti cu adevărat creştin? Te întrebi dacă ţi-ai însuşit darul pe care îl dă Dumnezeu şi dacă ai crezut cu adevărat? Ce anume din viaţa ta te ajută să discerni dacă credinţa ta este reală? Care sunt semnele?

Împăcaţi-vă cu Dumnezeu

„Să mă împac cu Dumnezeu? Dar ce, m-am certat vreodata cu El, ca să fie nevoie să mă împac?” îşi zice cine citeşte aceste cuvinte şi se mira de ele ca de ceva ciudat. Află însă că aceste cuvinte nu sunt ale unui om oarecare, ci chiar ale Apostolului Pavel. Şi nu este lucru prea greu să ne încredinţăm că, în adevar, omul este vrăjmaş lui Dumnezeu şi are nevoie de împăcare.